Ciprian Ciucu este director de programe, membru al consiliului director al Centrul Român de Politici Europene (CRPE), pe care l-a fondat împreună cu Cristian Ghinea. Potrivit prezentării de pe site-ul CRPE, el are o experiență bogată în sectorul non-profit, unde a lucrat pentru organizații cunoscute precum ”Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile”, ”Centrul Educația 2000+ (Soros Open Network)”. Ciucu a acordat consultanță în cadrul mai multor proiecte de asistență tehnică (Banca Mondială, Comisia Europeană, USAID, DfID, Unicef, Matra) pentru diferite agenții și ministere din România, Republica Moldova și Georgia.
În perioada 2007-2013 a fost lector invitat la Universitatea Bucuresti unde ținut cursul de managementul proiectelor în cadrul Departamentului de Studii Europene al Facutății de Litere.
În februarie 2015 Ciucu a fost ales șef al Consiliului Național de Integritate, instituția în subordinea căreia se află Agenția Națională de Integritate, după ce a fost susținut de mai multe organizații ale societății civile pentru a fi membru în CNI.
Potrivit unor surse din M10, candidatura lui Ciprian Ciucu este menită a fi un instrument de negociere pentru susținerea unei candidaturi independente cum ar fi cea a lui Nicușor Dan.